Așa cum ești | Sunday Drops


Stau cu o cană de cafea în față și mă uit la documentul alb care așteaptă să scriu Sunday Drops-ul și aproape că-mi vine să-l trimit pe cel de anul trecut.

Știu că-l vei primi pe 24 Decembrie.

Mă întreb ce pot să aduc eu la masa virtuală de Crăciun, cea la care o să aterizez neinvitată. Îmi imaginez că sunt adunate pe masă tot felul de bucate, că inbox-ul și mintea îți sunt pline cu tot felul de citate și urări. Unele delicioase, unele mai grețoase…

Și printre ele, mă prezint eu cu o acadea, o bomboană, un drops.

Poți să ai imaginea asta în minte, cu mine stând în fața ușii, cu o bomboană mică în mână. N-am ochelari negri de soare ca-n Matrix și n-o să te pun să alegi.

Dar pot să ți-o întind și să-ți spun: ia-te fix așa cum ești.

Dacă te simți bine că te-ai dat cu glitter din cap până-n picioare și dai ture pe lângă brad să vezi unde potrivești cea mai frumoasă steluță, bun.

N-am vreo fantezie sau vreo plăcere să-i fur Crăciunului din magie. Dacă o are pentru tine, mă bucur și sper s-o împarți cu cei dragi ție.

Dacă se întâmplă ca sărbătorile să te prindă într-o perioadă complicată, complexă sau complet diferită de ce ai știut în ultimii ani, nu pune gaz pe foc cu gândul că “ar trebui să fie altfel”.

Nu pune extra presiune pe tine să fii cum îți imaginezi tu că e lumea în perioada asta: happy, berry and all the merry.

Viața are câteodată un simț al umorului cam la fel de negru precum ăla de care sunt îndrăgostiți arhitecții. Nu ține cont când și cum lovește, nu-i pasă că nu e momentul potrivit.

Dacă ți-au explodat chestii în față și viața s-a încăpățânat să te ciufulească fix în perioada asta, vreau să știi că e ok să iei o pauză, e ok să sărbătorești altă dată, când vrei tu.

E ok ca povestea ta să aibă alt fir și alt ritm. E ok și să simți că ai țepi în loc de glitter, e ok să fii dark and gloom, e ok să ai brăduț din servețele mototolite. E ok să vrei să te ascunzi sub pătură până trece valul.

Pro tip: pentru un aer festiv, poți să-ți iei șosete de sezon.

Ia-te așa cum ești zilele astea, că nu trebuie să fii altcumva.

Îți las în dar felicitarea asta...cu puncte.

Ai grijă să-ți fie bine. Varianta ta de bine, cea pe care o ai disponibilă acum.

Hugs, I'll drop by next Sunday.


Te sprijin să faci schimbările de care ai nevoie. Îți sunt alături în sesiuni individuale de Change Strategy. Organizez workshop-uri pe diverse teme, le numesc experiențe creative de dezvoltare.

change strategist | learner | creative problem solver | architect


Hey, eu sunt Simona - arhitect de identitate profesională.

Change architecture E un newsletter pentru curioși, pentru îndrăzneți și pentru cei care își doresc mai mult. Fie că e vorba de schimbări de carieră, sau despre a construi o nouă identitate profesională, vei găsi în el strategii practice, insigh-uri care să te inspire și tool-uri creative care să te sprijine. Nu-i doar despre a naviga perioadele de schimbare, este despre a le construi și despre a le transforma în ceva deosebit. Aici anunț workshop-uri, noutăți și discount-uri speciale pentru cei abonați. Wink-wink. Simți că a venit momentul să-ți “arhitecturezi” viața cu intenție și un strop de creativitate?

Read more from Hey, eu sunt Simona - arhitect de identitate profesională.

Hello-hello, Azi trimit către tine o poveste scurtă-scurtă și o întrebare la care sper că vei sta câteva clipe să-ți răspunzi. Ani în urmă, prin căutările mele, am dat peste un video pe Youtube parcă. Era pentru rătăciți d-aștia ca mine de atunci, care nu-și găseau locul în profesia lor dar nici nu le era clar ce anume e “off”. Nu-mi mai amintesc cine era în clip, clar cineva din zona de dezvoltare personală. Îmi amintesc mesajul principal: dacă vrei să îți dai seama dacă profesional ești în...

Hello-hello, A trecut ceva vreme de la ultimul newsletter trimis, însă am pregătit ceva util pentru tine, o să vezi mai jos despre ce e vorba. Între timp, de partea asta a tastaturii am mai adunat câteva schimbări și provocări. Pentru că simțeam nevoia să adaug un extra layer de profunzime și întețegere practica mea de coaching, din toamnă am început Facultatea de Psihologie, la Universitatea București. Iar acum, pot să mă declar din nou studentă și în sesiune. Se experimentează diferit...

Hello-hello :) Aterizez în inbox să își spun că din ianuarie organizez un program de grup. Numa' bun pentru tine dacă vrei să faci schimbări pe plan profesional și nu știi de unde să începi. Te poți înscrie începând de azi. Îți las mai jos: 🔵detaliile despre program 🔵link-ul de înscriere 🔵codul pentru un discount de 15% la orice găsești în shop (valabil doar până pe 20 decembrie). Mindful Career Change - Creativitate și claritate pentru următoarea etapă profesională. Te nemulțumește viața ta...