Ce dai la schimb? | Sunday Drops


Hello, hello.

Sunday Drops-ul de azi stă bine pe citate, are trei în zece rânduri. Enjoy :)


Moneda de schimb pentru teama de suferință, e potențialul de fericire. Când ne ferim de orice rău s-ar putea întâmpla, de fapt ne ferim și de bine.

Pentru că atunci când construim în jurul nostru o fortăreață, ea blochează tot. Ține la distantă disconfortul, pericolul și în același tip blochează și ce s-ar putea întâmpla bine. :)

“Fortune favors the bold.”

Practic, sunt șanse infinit mai mari să dea norocul peste noi dacă îi dăm o șansă să ne găsească. Să-i lăsăm ușa deschisă.


După ce Nokia a picat în cap pentru că au apărut Samsung și Apple pe piață, CEO-ul a zis la finalul unui discurs:

“We did nothing wrong but somehow we lost”.

De multe ori strategia care câștigă nu e aia în care facem doar ce “trebuie”, e corect și safe. Câteodată e nevoie să “riscăm să greșim”. Sunt șanse mai mari ne iasă ceva mișto din asta.


Scriind rândurile astea mi-am amintit de două discuții recente, pe alte subiecte.

În una din ele cineva spunea că nu voia să iasă la întâlniri, de teamă că va fi respins de cineva și nu-și va putea reveni după aia, că asta ar însemna că nu e suficient de bun să fie într-o relație. (Nu stătuse până atunci să se întrebe dacă ar vrea într-adevăr să fie o relație cu cineva care îl respinge, e drept).

În cealaltă, cineva povestea cu satisfacție și puțină mândrie că în ultimii doi ani n-a avut parte de nicio despărțire, că nu i-a frânt nimeni inima și nici el n-a frânt-o nimănui.. Cum? S-a ferit să înceapă o relație pe care și-o dorea, de teamă că o s-o dea în bară cu ceva și o să ajungă se despartă.

Ce n-a văzut niciunul din ei este că de fapt s-au ferit și de posibilitatea aia în care ar ieși fain, de posibilitatea c-ar putea să-i găsescă norocul acasă.

“As it turns out... to avoid sadness... is also to avoid love. That hindsight is a discomfort that you will forever mistake for indigestion.” Good grief

Nu-s aici să spun să te apuci de păcănele, sau alte chestii extreme.

Am aterizat doar să te întreb: nu cumva riști mai mult atunci când vrei să eviți orice tip de disconfort?


Hugs, I'll drop by next Sunday.


Eu sunt Simona, arhitectă devenită change strategist. Te sprijin să îți construiești o viață de care să te bucuri. Te ajut să folosești perioadele complexe și complicate pentru a construi schimbări profunde, de impact pentru tine.

Ai citit newsletterul Sunday Drops. E locul în care trimit povești scurte și neconvenționale cu insight-uri și resurse culese din călătoria mea și a oamenilor cu care lucrez în sesiuni 1:1. Dacă e prima dată când aterizez în inbox-ul tău, găsești mai jos butonul de abonare.



Hey, eu sunt Simona - arhitect de identitate profesională.

Change architecture E un newsletter pentru curioși, pentru îndrăzneți și pentru cei care își doresc mai mult. Fie că e vorba de schimbări de carieră, sau despre a construi o nouă identitate profesională, vei găsi în el strategii practice, insigh-uri care să te inspire și tool-uri creative care să te sprijine. Nu-i doar despre a naviga perioadele de schimbare, este despre a le construi și despre a le transforma în ceva deosebit. Aici anunț workshop-uri, noutăți și discount-uri speciale pentru cei abonați. Wink-wink. Simți că a venit momentul să-ți “arhitecturezi” viața cu intenție și un strop de creativitate?

Read more from Hey, eu sunt Simona - arhitect de identitate profesională.

Hello-hello, Azi trimit către tine o poveste scurtă-scurtă și o întrebare la care sper că vei sta câteva clipe să-ți răspunzi. Ani în urmă, prin căutările mele, am dat peste un video pe Youtube parcă. Era pentru rătăciți d-aștia ca mine de atunci, care nu-și găseau locul în profesia lor dar nici nu le era clar ce anume e “off”. Nu-mi mai amintesc cine era în clip, clar cineva din zona de dezvoltare personală. Îmi amintesc mesajul principal: dacă vrei să îți dai seama dacă profesional ești în...

Hello-hello, A trecut ceva vreme de la ultimul newsletter trimis, însă am pregătit ceva util pentru tine, o să vezi mai jos despre ce e vorba. Între timp, de partea asta a tastaturii am mai adunat câteva schimbări și provocări. Pentru că simțeam nevoia să adaug un extra layer de profunzime și întețegere practica mea de coaching, din toamnă am început Facultatea de Psihologie, la Universitatea București. Iar acum, pot să mă declar din nou studentă și în sesiune. Se experimentează diferit...

Hello-hello :) Aterizez în inbox să își spun că din ianuarie organizez un program de grup. Numa' bun pentru tine dacă vrei să faci schimbări pe plan profesional și nu știi de unde să începi. Te poți înscrie începând de azi. Îți las mai jos: 🔵detaliile despre program 🔵link-ul de înscriere 🔵codul pentru un discount de 15% la orice găsești în shop (valabil doar până pe 20 decembrie). Mindful Career Change - Creativitate și claritate pentru următoarea etapă profesională. Te nemulțumește viața ta...