Am învățat să las o distanță de timp între lucrurile care mi se întâmplă și momentul în care decid să scriu despre ele. O distanță emoțională, de timp…sau ambele. Ce urmează să-ți povestesc în continuare se află la o distanță foarte mică :) Așa că încă sunt puțin sensibilă pe subiect. Poți să-ți imaginezi că sunt ca o sticlă de Pepsi după ce-o scuturi: bule și agitație în interior dar cu eticheta la locul ei. La un eveniment de networking, antreprenoriat ceva (un loc în care se adună grămadă oameni din diverse domenii) m- am trezit într-o conversație cu o persoană necunoscută. Voia să știe cu ce mă ocup, ce fac eu cu viața mea și cum am ajuns să fac asta. Un interes firesc în contextul respectiv. Povestesc că background-ul meu profesional este de arhitect, că am făcut asta vreme de vreo 17 ani până să încep să ajut oameni să-și schimbe viața. În momentul ăla s-a uitat la mine ca și cum ar fi fost pe undeva la etajul zece și eu abia pe la parter. Cu un colț de gură ușor ridicat (microexpresia tipică pentru dispreț/contempt) - Ah, ai făcut downgrading… Am simțit că mă răscolesc cu totul pe interior. (Iar?! E a nu știu câta oară când aud. Ăsta cine se mai crede, să-mi spună mie…plus niște înjurături elegante și necesare pe care n-o să le reproduc aici). Trag aer în piept, expir lung și mă pregătesc să răspund. Să îi cer detalii despre cum vede el downgrading-ul, poate e o nuanță acolo, ce mi-ar fi de folos să înțeleg. Am apucat doar să deschid gura. Fix în momentul ăla, conversația ne-a fost întreruptă de organizatorii care ne solicitau atenția pentru următoarea etapă din eveniment. Drept să spun, atenția mea n-a mai fost cu totul la ce explicau ei. Aveam mintea ocupată cu niște fantezii. “Nimic exagerat”. Doar eu vorbind cu înflăcărare pe subiect, minim jumătate de oră. Explicând că a face ceea ce te împlinește, nu înseamnă downgrading. Că fiecare dintre noi are dreptul și este capabil să decidă ce înseamnă evoluție personală și ce nu. Că nu e treaba celor din jur să ne spună cum să ne trăim viața. Că e cu atât mai puțin treaba lui...eventual întorcându-i vreo două întrebări cu intenția să-i provoc niște disconfort interior. Mnah…Cum zice și Petre Bârlea, într-un episod de podcast, au și fanteziile rolul lor. Așa că astăzi d-aia am aterizat, să spun ce fantezii mă mai încearcă din când în când. Și să las aici în scris un reminder pentru tine și pentru mine: că noi decidem ce înseamnă retrogradare și ce nu. Hugs, I'll drop by next Sunday. P.S. Serios că-s curioasă. Pe ce subiecte simți că dacă nu stai să respiri puțin, îți dau bulele pe afară? Eu sunt Simona, arhitectă devenită change strategist. Te sprijin să îți construiești o viață de care să te bucuri. Te ajut să folosești perioadele complexe și complicate pentru a construi schimbări profunde, de impact pentru tine. Ai citit newsletterul Sunday Drops. E locul în care trimit povești scurte și neconvenționale cu insight-uri și resurse culese din călătoria mea și a oamenilor cu care lucrez în sesiuni 1:1. Dacă e prima dată când aterizez în inbox-ul tău, găsești mai jos butonul de abonare.
|
Change architecture E un newsletter pentru curioși, pentru îndrăzneți și pentru cei care își doresc mai mult. Fie că e vorba de schimbări de carieră, sau despre a construi o nouă identitate profesională, vei găsi în el strategii practice, insigh-uri care să te inspire și tool-uri creative care să te sprijine. Nu-i doar despre a naviga perioadele de schimbare, este despre a le construi și despre a le transforma în ceva deosebit. Aici anunț workshop-uri, noutăți și discount-uri speciale pentru cei abonați. Wink-wink. Simți că a venit momentul să-ți “arhitecturezi” viața cu intenție și un strop de creativitate?
Hello-hello :) Aterizez în inbox să își spun că din ianuarie organizez un program de grup. Numa' bun pentru tine dacă vrei să faci schimbări pe plan profesional și nu știi de unde să începi. Te poți înscrie începând de azi. Îți las mai jos: 🔵detaliile despre program 🔵link-ul de înscriere 🔵codul pentru un discount de 15% la orice găsești în shop (valabil doar până pe 20 decembrie). Mindful Career Change - Creativitate și claritate pentru următoarea etapă profesională. Te nemulțumește viața ta...
“Toată lumea se miră când le spun că sunt introvertit, adevărul e că făceam eforturi enorme să fiu super sociabil când aveam chestii de făcut, să lucrez bine cu echipa, să fie atmosfera ok și să ne terminăm treaba. Dacă ar fi după mine, m-aș vedea din când în când cu câte o persoană de care îmi place și în rest, mi-aș vedea de proiectele mele, de scris… Mă rog, sunt și super empatic și mă afecta starea lor, așa că făceam tot ce puteam să-i binedispun, doar că atunci când ajungeam acasă eram...
Hello, hello. M-am dat cu cerneală invizibilă și am lipsit o vreme din inbox-ul tău. A fost cu intenție pe de-o parte și cu confuzie pe de altă parte :) Ca să îmi mai clarific din confuzie, am avut nevoie de timp și spațiu mental. Povestesc puțin despre context, după care o să ajung și la partea cu încăpățânarea 🙂 Am început Facultatea de Psihologie, adică sunt din nou studentă. Foarte drăguț din partea mea, ca să zic așa (gest în care dau la o parte o scamă imaginară de pe umărul stâng). Mai...