Lucram împreună în sesiuni de Change Strategy de ceva vreme și îmi era cunoscută abordarea, mă surprinsese doar prima dată.

Nu începea prin a spune ce doare de fapt, nu avea puterea să se uite direct la problemă și avea nevoie de timp, de întrebări, spațiu și răbdare să ajungă acolo. Mare parte era despre a evita situația, ca și cum ar fi fost atât de dificilă încât îi era teamă să meargă direct spre ea. Își aduna treptat curajul s-o abordeze.

Îmi imaginam sesiunile astea ca pe o spirală de al cărei centru ne apropiam pâș-pâș, cât să nu se sperie nici problema că ne uităm la ea, nici noi de problemă că o vedem dintr-o dată.

Un dans pe care l-am învățat pe parcurs.

În dimineața asta ne vedeam după o pauză de câteva săptămâni.

Între sesiuni, se întâmplase schimbarea de job pe care o negociase foarte greu cu el. Era un job pentru care parcursese o serie întreagă de interviuri, și-l dorise mult deși o vreme nici nu și-a dat voie să creadă că l-ar putea obține.

Era într-o stare de agitație și preocupare cu mult peste ce văzusem la el până atunci. Umerii căzuți, încordat…

-Sunt aici și e neclar. Poziția asta (insert fancy&important title here) sună mișto dar ei n-au idee de fapt care este scopul, unde se potrivește în structura lor. Oamenii ăștia se așteaptă de la mine să știu ce să fac însă pentru mine e foarte multă neclaritate. Nu am pe cine să mă bazez, nu am o echipă formată pe care să o coordonez.

Mă simt singur aici în rolul ăsta, ei sunt în altă țară, eu sunt aici. Modul lor de gândire e atât de diferit…Sunt obișnuit să fac lucruri, iar acum mă motivez cu greu, că nu știu care e scopul. Nu știu care sunt așteptările, ce vor de la mine. Nu e definit clar…e atât de multă incertitudine.

Ascultam, încercând să-mi dau seama ce este sub avalanșa de cuvinte. Ce butoane apasă de fapt schimbarea asta pe care și-a dorit-o de mult timp, ce anume din jobul ăsta pentru care a dat interviu după interviu se simte acum ca o amenințare pentru el?

Îmi găseam cu greu un loc între cuvintele lui, să întreb sau să spun ceva. Avea nevoie de spațiu să spună, să articuleze ce simte.

La un moment dat însă, căutând să adun firele discuției și să le dau o formă pe care să putem merge mai departe, zic:

-Din ce spui, eu înțeleg că te simți ca și cum în rolul ăsta nou există așteptarea să porți pantofi mărimea 52, când de fapt tu crezi că porți doar mărimea 35.

Că în mod ideal ai vrea să ajungi peste noapte să umpli spațiul până la mărimea 52 și în același timp să eviți durerile de creștere?

Bzzzt! A tresărit și s-a uitat fix la mine, surprins și confuz.

-Ce ai zis tu acum, a atins ceva…Vreau să încheiem sesiunea aici, că e prea puternică pentru mine chestia asta și vreau să stau cu ea.

Spirala pe care ne plimbam de obicei a devenit dintr-o dată mai scurtă, foarte scurtă.

Am încheiat sesiunea mai devreme, doi oameni surprinși și confuzi. Fiecare din motivele lui.

Hugs, I'll drop by next Sunday.

Lucrez cu oameni care au nevoie de curaj pentru a face schimbări în viața lor. Fac asta în sesiuni 1 la 1 de Change Strategy și în workshop-uri.

Citesc, pictez, alerg, mă bucur de chestii mărunte.

Simona Ionescu: change strategist | learner | creative problem solver | architect

​​​​​​

Ai un prieten care crezi că s-ar bucura să citească asta? M-aș bucura să împarți cu el. By sharing, it becomes more.