Bine te-am regăsit,

Am dispărut puțin din inbox-ul tău din două motive. Aveam nevoie de o pauză și aveam nevoie să mă uit puțin în urmă, să-mi dau seama despre ce a fost perioada asta pentru mine (am zis oare că pe mine mă apucă dilemele existențiale mai ales vara?).

Nu știu la ce interval se face revizia periodică pentru mașini, însă cred că un fel de self assessment mai măricel e ceva ce “se cere” și pentru noi, o dată la 6 luni.

O să te rog să-ți imaginezi că ăsta e un pre-Sunday Drops, că cel pe care îl aveam în plan are nevoie de mai multă pregătire, are nevoie de o treaptă intermediară între pauză și unul întreg.

Pentru că deși am avut doar două săptămâni de pauză de la scris, am senzația că a trecut o grămadă de timp și parcă nu mai am idee cum să pun gândurile în cuvinte, încât să transmit ceva.

Ca și cum încrederea pe care am tot construit-o în ultima vreme, s-a dat puțin la o parte și a făcut loc unor voci mai puțin prietenoase.

Gânduri care-mi pun la îndoială skill-urile, abilitățile pe care le-am construit, resursele pe care le am și determinarea de a face lucruri să se întâmple. Gânduri care luate separat sunt de mai multe feluri, împreună însă se pot uni sub umbrela de neîncredere de sine.

E o umbrelă sub care am stat ascunsă multă vreme, îi sțiu forma, culoarea. Știu la ce unghi s-o țin înclinată ca nu cumva să mă atingă vreo picătură de feedback pozitiv, sau un compliment aterizat de nicăieri.

A fost cu mine mult timp și pare că se mai deschide din când în când, ca și cum ceva apasă la întâmplare butonul. :)

Încă îmi mai răsună în minte conversația asta, că e recentă:

• Cum ai ajuns să dai la facultatea de arhitectură?
• Am făcut liceul de arhitectură și atunci nu mi se părea că am prea multe opțiuni de facultate așa că am zis să dau la Mincu. Oricum nu credeam că o să fiu admisă.
• Păi și cum ai intrat dacă n-ai crezut? Că asta e genul de facultate la care se intră greu chiar și atunci când crezi că ai șanse.

Ecran albastru. Eroare 404.

Chiar așa. Cum am intrat dacă n-am avut încredere? Cum de m-am înscris să dau admiterea dacă n-am crezut că o să am șanse?

N-am avut răspuns să dau pe loc, dar în retrospectivă sunt mai fâșneață și pot să gândesc mai bine.

Dacă și slăbiciunile noastre au slăbiciunile lor? Ceva care le dă la glezne și le pune pe pauză. Dacă există ceva care poate să dea cu fundu-n sus umbrela de neîncredere de sine?

Ceva-ul ăla se numește curaj. Pentru că atunci când facem un lucru pentru prima data, e greu să ne adunăm încrederea că știm să facem ce n-am mai făcut. Iar în situațiile de genul, cred că antidotul este curajul.

​
Hugs, I'll drop by next Sunday.

P.S. Slăbiciunea ta ce punct sensibil are?

Lucrez cu oameni care au nevoie de curaj pentru a face schimbări în viața lor. Fac asta în sesiuni 1 la 1 și în workshop-uri.

Citesc, pictez, alerg, mă bucur de chestii mărunte.

Simona Ionescu: change strategist | learner | creative problem solver | architect

​​​​​​

Ai un prieten care crezi că s-ar bucura să citească asta? M-aș bucura să împarți cu el. By sharing, it becomes more.