Sunt un fel de Google, am un motoraș de căutare pe care-l folosesc ca să-mi iau atenția de la ce mă doare.
Caut, iar asta îmi ocupă timpul și energia pe care le-aș putea depune în a accepta de fapt că ce vreau eu, nu se găsește acolo.
Și de ce tot caut? Pentru că oricât de obositor și dezamăgitor ar fi, să caut e mai ușor decât să accept. E mai ușor să-mi spun că eu am vrut. Am căutat, dar n-am găsit. Pe moment e mai usor să evit, e mai puțin dureros.
Așa că mă păcălesc.
Îmi țin mintea ocupată, agenda încărcată cu o grămadă de lucruri care îmi ocupă timpul. Caut să-mi umplu fiecare oră cu ceva de făcut, ca nu cumva să mă opresc să iau o pauză. Risc să-mi dau seama că de fapt încerc să rezolv ceva, însă nu ceea care mă încurcă cel mai mult.
Am dat la un moment dat într-o carte, de o povestioară despre cineva care și-a pierdut cheile de la casă. Le-a pierdut pe o parte a străzii unde era întuneric și s-a apucat să le caute cu disperare pe partea cealaltă, pentru că acolo era lumină.
Îmi mai amintesc din când în când de asta, atunci când îmi mai dau seama că iar încep să caut la lumină, lucruri care au nevoie de întuneric, să fie văzute.
Credem că atâta vreme cât negăm sau nu vrem să ne uităm în direcția aia, e ok.
Treaba e că, atunci când ne păcălim, schimbarea devine imposibilă.
Imaginează-ți că există un loc în camera ta, un loc în care se adună fiecare păcăleală pe care ți-o spui. Se rostogolește din mintea ta și se transformă într-o bilă. Iar bila asta, e mai mică sau mai mare în funcție de cât de mare e păcăleala.
Se așează una peste cealaltă cu fiecare minciunică, până când nu mai lasă lumina să intre pe geam, până când nu-ți mai lasă spațiu să respiri. Se adună una câte una, se transformă în jurul tău într-o grămadă moale și pufoasă care nu te mai lasă să te miști.
“When you're hiding in the comfort zone, your life becomes like a black hole, collapsing into itself.”
Tu ce anume cauți să nu vezi? Ce adevăruri personale îți negi?
Poate cauți să te conectezi cu prietenii și colegii, când e clar că ei sunt ‘conectați” doar la social media.
Poate îți dorești să fii într-o relație faină, dar ai obosit să tot cauți. Așa că te păcălești spunându-ți că ar funcționa asta. Sau poate te păcălești și-ți spui că nu e momentul potrivit acum.
Poate-ți spui că nu te deranjează că ai început să renunți la obiceiuri și activități care-ți făceau bine.
Poate cauți încrederea că poți pune ideea aia de proiect în practică, dar o cauți făcând alte lucruri mici, care n-au legătură.
Poate sensul e ce-ți lipsește și îl cauți făcând multe multe chestii care nu înseamnă mai nimic pentru tine, dar care îți țin fiecare minut ocupat.
Poate vrei să alergi un maraton și te antrenezi în fiecare zi, înotând.
Poate cauți curajul să faci schimbarea aia pe care o tot amâni.
Ce poți face totuși, dacă ți-ai dat seama că te ascunzi de un adevăr?
Hugs, I'll drop by next Sunday.
P.S. Dacă simți că a venit momentul să faci altceva însă nu îți e clar ce anume, poți începe cu un reply la mailul ăsta :)
P.P.S. Găsești aici arhiva Sunday Drops, în caz că azi ai poftă să citești mai mult.
Lucrez cu oameni care au nevoie de curaj pentru a face schimbări în viața lor. Fac asta în sesiuni 1 la 1 de Change Strategy și în workshop-uri.
Citesc, pictez, alerg, mă bucur de chestii mărunte.
Simona Ionescu: change strategist | learner | creative problem solver | architect
Ai un prieten care crezi că s-ar bucura să citească asta? M-aș bucura să împarți cu el. By sharing, it becomes more.
Change architecture E un newsletter pentru curioși, pentru îndrăzneți și pentru cei care își doresc mai mult. Fie că e vorba de schimbări de carieră, sau despre a construi o nouă identitate profesională, vei găsi în el strategii practice, insigh-uri care să te inspire și tool-uri creative care să te sprijine. Nu-i doar despre a naviga perioadele de schimbare, este despre a le construi și despre a le transforma în ceva deosebit. Aici anunț workshop-uri, noutăți și discount-uri speciale pentru cei abonați. Wink-wink. Simți că a venit momentul să-ți “arhitecturezi” viața cu intenție și un strop de creativitate?
Hello-hello :) Aterizez în inbox să își spun că din ianuarie organizez un program de grup. Numa' bun pentru tine dacă vrei să faci schimbări pe plan profesional și nu știi de unde să începi. Te poți înscrie începând de azi. Îți las mai jos: 🔵detaliile despre program 🔵link-ul de înscriere 🔵codul pentru un discount de 15% la orice găsești în shop (valabil doar până pe 20 decembrie). Mindful Career Change - Creativitate și claritate pentru următoarea etapă profesională. Te nemulțumește viața ta...
“Toată lumea se miră când le spun că sunt introvertit, adevărul e că făceam eforturi enorme să fiu super sociabil când aveam chestii de făcut, să lucrez bine cu echipa, să fie atmosfera ok și să ne terminăm treaba. Dacă ar fi după mine, m-aș vedea din când în când cu câte o persoană de care îmi place și în rest, mi-aș vedea de proiectele mele, de scris… Mă rog, sunt și super empatic și mă afecta starea lor, așa că făceam tot ce puteam să-i binedispun, doar că atunci când ajungeam acasă eram...
Hello, hello. M-am dat cu cerneală invizibilă și am lipsit o vreme din inbox-ul tău. A fost cu intenție pe de-o parte și cu confuzie pe de altă parte :) Ca să îmi mai clarific din confuzie, am avut nevoie de timp și spațiu mental. Povestesc puțin despre context, după care o să ajung și la partea cu încăpățânarea 🙂 Am început Facultatea de Psihologie, adică sunt din nou studentă. Foarte drăguț din partea mea, ca să zic așa (gest în care dau la o parte o scamă imaginară de pe umărul stâng). Mai...