Hello, hello.

M-am dat cu cerneală invizibilă și am lipsit o vreme din inbox-ul tău. A fost cu intenție pe de-o parte și cu confuzie pe de altă parte :)

Ca să îmi mai clarific din confuzie, am avut nevoie de timp și spațiu mental.

Povestesc puțin despre context, după care o să ajung și la partea cu încăpățânarea 🙂

Am început Facultatea de Psihologie, adică sunt din nou studentă. Foarte drăguț din partea mea, ca să zic așa (gest în care dau la o parte o scamă imaginară de pe umărul stâng).

Mai puțin drăguț din partea mea a fost că vreo trei săptămâni, am fost într-un fel de blocaj. Am dat din stânga în dreapta, am făcut cerculețe, am bătut pasul pe loc. Pentru că nu știam ce mă așteaptă din octombrie, mi-a fost dificil să programez orice altceva în afară de sesiunile 1:1 de change strategy.

Am petrecut mai multe ore decât oricând uitându-mă la spațiile libere din Google calendar, cu intenția de a bloca intervale de timp pentru activități. Când credeam că am ajuns la un soi de echilibru și ar avea sens lucrurile, îmi aminteam că nu știu cum va fi programul la facultate,, deci nu am cum să estimez.
​

Practic am fost on hold. Ce am putut, am anulat sau am amânat pentru “după ce încep facultatea”.
​

Dincolo de freeze mental pe planificare, au mai răsărit niște imagini cu mine din anii de studenție la arhitectură și angajată cu job part-time. Scene cu mine teleghidată, pierdută în spațiu, copleșită de ceea ce aveam de făcut, apăsată de convingerea că e ceva în neregulă cu mine de îmi e așa de greu și nu sunt în stare să gestionez ceea ce pentru alții pare floare la ureche.

Împreună cu scenele astea, a venit și teama că se va întâmpla din nou, că o să ajung din nou în în starea aia de epuizare în care văd viața ștearsă de culoare, secată de entuziasm și că voi putea gândi pentru maxim două ore înainte.
​

De obicei ne e teamă de necunoscut sau despre ce s-a întâmplat deja într-o formă sau alta și proiectăm conștient sau nu, spre ceea ce urmează.
​

În săptămânile astea am avut într-o mână încăpățânarea de a păstra lucrurile cum sunt deja iar în cealaltă, determinarea de a evolua, de a mă adapta la o nouă etapă.

Încăpățânarea - se traduce prin acțiuni a căror dorința sau nevoie este de a păstra lucrurile FIX așa cum sunt, cum ne imaginăm noi că trebuie să fie. E dorința de a avea dreptate chiar și atunci când nu e în avantajul nostru.

Încăpățânarea

• de a face….
• de a crede….
• de a fi….

Neagă argumente sau oportunități care ar putea să deranjeze ceva din viața noastră. E ca un copil care are o jucărie și se ține de ea, chiar dacă nu mai are nevoie de ea, chiar dacă nu îl mai ajută, chiar dacă nu-i mai place.

La nivel de comportament, încăpățânarea și perseverența vor ca ceea ce își propun, să iasă.

Diferența dintre ele este una de este de intenție și orientare. Una e orientată spre prezent. Vrea să păstreze status quo sau să demonstreze ceva ACUM.
​

Cealaltă vrea creștere și e orientată spre un viitor posibil și dezirabil, e înclinată spre a depăși acum obstacole, pentru a atinge a atinge un obiectiv.

Cum ne prindem care e care?

Ne întrebăm care e intenția din spatele comportamentului (de menținere sau de creștere).
​

Cum devenim dintr-un om încăpățânat unul perseverent?

Orientăm comportamentul de persoană ambițioasă și îndârjită, spre un viitor pe care ni-l dorim.

Dacă te împiedici pe undeva când vrei să transformi în acțiuni concrete ce am scris, mă găsești aici. Te pot sprijini în sesiuni 1:1 de change strategy.
​

Hugs, I’ll drop by.

Eu sunt Simona, arhitectă devenită change strategist. Te sprijin să îți construiești o viață de care să te bucuri. Te ajut să folosești perioadele complexe și complicate pentru a construi schimbări profunde, de impact pentru tine.

Ai citit newsletterul Sunday Drops. E locul în care trimit povești scurte și neconvenționale cu insight-uri și resurse culese din călătoria mea și a oamenilor cu care lucrez în sesiuni 1:1. Dacă e prima dată când aterizez în inbox-ul tău, găsești mai jos butonul de abonare.

​​​​